aceasta nu este o poveste. acesta este o viata. invatata si traita asa cum crezi ca este cel mai bine pentru tine. te trezesti inainte sa rasara soarele (sau nu dormi deloc) si pleci la serviciu. muncesti mult si te odihnesti putin. in putinul timp liber evadezi in lumi imaginare populate cu oameni si prieteni imaginari si in tot felul de iluzii. “iluziile nu devin reale”. te simti mai mult singur desi esti inconjurat in fiecare zi de atat de multi oameni. prietenii vin si pleaca. apoi se intorc si.. pleaca iar. pasiunile vechi tind sa devina reale(?). e multa luna neagra.. eclipsa asta parca tine de o vesnicie. si totusi unde duc toate liniile astea? dar este sigur sa ajungem la capatul lor? la radio au anuntat iar armaghedonul. si tu dragostea mea, mai ales tu, tu pe unde te-ai pierdut? iti mai amintesti de catelul ala ciufulit din parc de care ai ras cand ti-am spus ca nu ma tund ca el? stii ca mi-e rau de dor de tine??? stii asta? .. mai esti oare acelasi om pe care l-am cunoscut dansand? mai dansezi? pe ce linii de tren mai mergi? desculta.. te-ai inrolat cumva intr-o armata a uitarii? ti-e bine? iti mai amintesti de mine?
13 Nov
