poveste de iarna(cu zapada)

noaptea a adormit grabita si rece peste acoperisurile orasului de la ultimul etaj. cateva ferestre aprinse vegheaza cerul negru sa vada: ninge, nu ninge? ba da! sa ninga! cu fulgi mari ca-n poveste! sa ne acopere, sa ne ascundem limba intre buzele celuilat. ce fericita ar fi mintea daca inima ar cunoaste doar dragostea..
si ratacesti, ratacesti prin zapada mintii cu gandul intr-o gaura de k-eye prin care te vezi asa cum iti doresti: langa semineu cu ceai fierbinte, mere coapte, portocale, scortisoara si implinit de dragoste. ce bine ca exista povesti de dragoste cu final fericit si dimineti de iarna cu trupuri incalzite sub patura. ce bine ca existi TU! sa nu mai plecam de aici. sa ramanem asa, goi si imbratisati, nestiuti de nimeni, indragostiti. buzele noastre se iubesc in sarutari de soare iar stelele danseaza cantecul nostru de dragoste.

…si ne iubim, ne iubim ca in poeziile lui nichita in care, la sfarsitul dragostei… ar fi decat moartea.