a inceput sa-mi fie frica de telefonul meu de cand ai incetat sa-mi mai raspunzi.. stai putin. asta (nu) e (doar) un alt post. astea sunt gandurile mele materializate in litere, imagini, sunete. asta sunt eu in degete si taste. si pe bune ca ma sperie telefonul meu.. pe langa tacerea de la sfarsitul apelurilor catre tine mai este si alarma aproape zilnica pe care o aman de fiecare data cu cateva minute de dragul somnului dulceag. imi amintesc de vara aia nebuna cand mi-am pierdut telefonul pe care-l aveam atunci. o mare parte din viata mea s-a inecat intr-un w.c. turcesc din vama veche.. pentru moment am crezut ca zeii isi bat joc de mine insa vocea prietenoasa din capul meu m-a linistit luminandu-mi mintea cu faptul ca aveam de reumplut un gol necesar convietuirii printre semenii mei.. a fost foarte bine fara telefon cateva zile(!) ma simteam extraterestru si liber. daca as fi putut, as fi ramas asa: strain de sentimentele de vinovatie si datorie morala fata de apelurile pierdute de la parinti, prieteni si alti oameni care vor sa stie.. (completeaza cu ce vrei tu).
sa revin totusi la recenta mea fobie. nu cred ca psihiatrii prescriu anxiolitice pentru asa ceva.. ma multumesc cu o tigare(ta) din pachetul tau uitat pe fundul oceanului printre pirahnia, sepii si rechini cu dinti cat o palma de copil (ea: revino-ti! eu: ce zi e azi? ea: vineri 13. eu: ma mai ubesti? ea: ghinion, te musc de buza) ma iubeste in continuare in timp ce buza mea violata incepe sa sangereze cuvinte moi si rosii precum niste limbi in pizda. te-ai speriat? da, dar am avut un orgasm.. mai fa o data!
…
fumez si privesc speriat la telefonul meu argintiu cum sta nemiscat in husa de piele neagra. ma gandesc sa te sun, sa te trezesc din somn, sa-ti spun ca te iubesc si-apoi s-adorm si eu..
