despre pace interioara si alti prieteni imaginari (gradina secreta)

era o dup’amiaza fierbinte de vara si n-aveam nici un chior in buzunar sa-mi cumpar o sticla cu apa sa-mi racoresc gatul si sufletul. golaneam strazile prin locurile pe care le frecventai sperand ca printr-o minune sa te gasesc. renuntasem sa te mai sun. ma obisnuisem sa nu-mi mai raspunzi. cautam un loc unde sa ma ascund, singur, de mine. prin gardul viu si inalt pe langa care mergeam am observat un fel de intrare. m-am strecurat printre crengile subtiri si am nimerit intr-un tunel intunecat cu frunze verzi. in celalalt capat se zarea o lumina. ghemuit am pasit incet inspre lumina. zgomotul orasului ramanea undeva in urma mea, tot mai departe. o liniste placuta de frunze fosnind m-a invaluit inainte sa ajung la poarta ruginita facuta din fiert forjat in forme inflorate. am deschis poarta care scartaia si am dat de niste trepte inguste. am coborat si am gasit un leagan facut doar dintr-o bucata de scandura si doua liane suspendate de ramura groasa a unui copac milenar. undeva in dreapta exista un luminis in mijlocul caruia rasarea triumfatoare o fantana arteziana reprezentand o floare de lotus. m-am repezit sa beau si am gustat cea mai curata apa din oras. aproape gafaind mi-am sters gura cu dosul palmei cand de undeva din spatele meu ti-am recunoscut vocea ta surprinsa: “hei alex, cum ai ajuns in gradina mea secreta?” …