praf si pulbere


badperson.gif

Poetul ca şi soldatul nu are viaţă personală.
Viaţa lui personală este praf şi pulbere.

buna! sunt eu… o umbra


Nosferatu_1922_Trailer…si sper sa nu te sperii de noua mea garderoba fantomatica. asta se poarta pe taramul inghetat si pustiu al umbrelor uitate. este o uniforma posomorata si mereu uda pe care am primit-o la intrare. am venit sa vad ce mai faci. ce mai e cu tine. daca iti este bine. am venit sa-ti intind la picioarele subtiri si frumoase pe care le ador toate marile si oceanele peste care am navigat visand la tine, toate tarmurile insorite carora le-am spus despre tine.Nosferatu_A_Symphony_of_Horror_The_Vampire_Trailerau trecut 1 milion de ani nemuritori de cand te-am vazut ultima oara. era intr-o zi de vara in gradina noastra secreta. iti amintesti cat ne era de sete? si cat de frumosi eram amandoi? (cred ca daca ne-ar fi vazut oamenii s-ar fi speriat asa cum te sperii cand vezi ingeri pentru prima oara pentru ca mai tarziu sa-i iubesti.) a fost ultima zi cu adevarat frumoasa de care imi amintesc. dupa aceea a inceput sa ploua si nu s-a mai oprit nici pana azi… The_Cabinet_of_Dr_Caligari_ACT_4_clip_Duo_Approximate_version(3)buna! sunt eu… o silueta neagra scursa peste peretele alb de var al casei tale atunci cand e prea liniste si dormi tarziu in noapte. nu vreau sa-ti fac nici un rau. stiu doar ca m-ai chemat asa ca am venit cum vine toamna in soapta cu plansete de ploi si frunze moarte. o silueta care uita sa manance iar atunci cand isi aminteste nu ajuta cu nimic. la ce folos sa mananci sau sa bei cand nu gasesti nicio bucurie in asta?…The_Cabinet_of_Dr_Caligari_ACT_4_clip_Duo_Approximate_version(4) The_Cabinet_of_Dr_Caligari_ACT_4_clip_Duo_Approximate_version(2)buna! sunt eu… prietenul tau de pe partea intunecata a lunii albastre. cel care mereu viseaza si atunci cand viseaza viseaza despre tine. prietenul tau care doarme prea putin si viseaza prea mult poate. nu-ti cer iertare pentru ce simt sau pentru ce vreau. sunt un personaj real pana la urma. o amintire dintr-o galaxie situata la peste 100 de milioane de ani lumina si umbre departare.

caligari

buna! sunt eu, o umbra si-am venit sa-mi iau inapoi ce este al meu…


endless

autoportret fara oglinda



daca dragoste nu e, nimic nu e…

telegrama cu dragoste si toamna


sa ma trezesc dezbracat si gol si indragostit de tine dupa mai bine de 6(sase!) ani este cel mai mare miracol intamplat in viata mea pana acum! si iti multumesc femeie minunata pentru aceasta binecuvantare! iti multumesc pentru tot ceea ce esti si pentru tot ceea ce faci! esti soarele meu matinal orbitor si cald atunci cand cerul este greu si innorat si sta sa ploua cu regrete reci si taioase peste orasul gri. si iarta-mi te rog slabiciunile pe care le resimt in fata ta. umil imi plec capul si iti privesc picioarele subtiri si fragile pe care le venerez din spatele verdelui din ochii mei. te iubesc femeie minunata! si nu-ti cer nimic in schimb. vreau doar sa fiu sigur ca stii ‘lucrurile’ astea. nu sunt aici sa-ti fac rau. sunt aici sa te iubesc asa cum esti. sau cum vrei sa fii. mi-e tot una.

Omul din larg


Omul din larg se intoarse acasa pe uscat dupa un voiaj lung si epuizant. Era obosit cum nu mai fusese niciodata. Se bucura la revederea parintilor, fratilor, surorilor si celor putini prieteni care-si mai aminteau de el si care-l asteptau cu drag. Pentru aproape fiecare dintre ei avea un mic cadou de prin locurile pe unde navigase. Era putin schimbat. Corpul i se implinise insa chipul ii era ars si usor incruntat de soare, de ploi si de vant. Ochii mari si verzi ii ramasesera aceeasi, visatori privind parca in alte lumi. Zilele treceau iar tanarul reinvata mersul pe pamant fara sa se clatine. Insa era tacut. Nici inainte sa imbratiseze marile si oceanele nu vorbea foarte mult. Insa acum era mai tacut ca niciodata iar cand mergea isi tinea privirea in pamant ghidandu-se si ocolind oamenii dupa incaltamintea acestora. El stie ca e de ajuns sa privesti pantofii cuiva ca sa-ti dai seama ce fel de om este cel care-i poarta. Pentru ca vorbea foarte rar oamenii nascoceau tot felul de povesti despre el, ba ca ar fi vazut fiinte nepamantene, sirene si ca acestea iar fi rapit cuvantarea cu frumusetea lor, ba ca ar fi baut prea mult rom peste apele negre si involburate, ba ca si-ar fi vandut sufletul diavolului pe o insula uitata de lume si ca acum ii pare rau, ba ca ar fi devenit un om pretentios uitand de unde a plecat si multe altele. Insa nimeni nu stia cu adevarat ce tinea in inima lui de copil asa cum tii o pasare galbena captiva intr-o colivie aurie. Se spune ca Dumnezeu a creat cei mai puternici oameni si ia trimis pe mare. Insa el nu se simtea puternic. Era acelasi om. Se bucura ca este in vacanta si ca isi poate odihni mainile si picioarele cu care trudise din greu. Vizitand locurile dragi lui un sentiment de nostalgie si mahnire il cuprinse. Carciuma lui preferata fusese inchisa in locul ei existand o farmacie acum, banca din parc de pe care obisnuia sa asculte ciripitul pasarilor si de unde urmarea veverite catarandu-se in coroanele copacilor disparuse sub un strat gros de ciment, iar cativa dintre oamenii apropiati lui erau de negasit. Observa insa si lucruri bune. Unele locuri erau mai curate si mai ingrijite.
Iar zilele treceau pentru el imens de goale si toride asemeni nisipurilor incinse ale deserturilor. Devenea tot mai ingandurat si retras. Vazand ca nici bucatele alese si nici vinurile scumpe nu-l implinesc in vreun fel pleca iar spre tarmul marii. Dar nu sa urce pe vas de data aceasta ci doar sa fie aproape de valuri. Era o perioada ciudata pentru luna lui cuptor cu furtuni si ploi ca in miez de toamna. Nu-l deranja deloc. Ba chiar ii potolea intr-un fel setea pe care o simtea pana in varful degetelor. Ajuns pe nisipul ud de ploi privea la valurile albe cum se sparg de stanci. Oameni erau putini si departe. Isi dezbraca trupul zvelt si se arunca asa gol in valuri. Inota in larg pana unde marea era mai linistita. Se opri si se rasuci cu fata spre cer. Isi intinse bratele in lateral iar picioarele le tinea drepte astfel incat daca l-ai fi privit de sus ai fi spus ca este rastignit. Ploaia incepu sa cada iar rece peste tarm insa apa marii era calda. Inchise ochii si se lasa purtat de curent. Zambea. In mintea lui se derula filmul dintr-o dupa amiaza fierbinte cand se strecurase intr-o gradina secreta printr-un tunel de frunze si unde o gasise pe ea, frumoasa incat a crezut ca e o zana. “Ce te uiti asa ca mutu’? N-ai mai vazut oameni care sa bea apa? Bea si tu daca ti-e sete. Si cum ai ajuns aici?” “Prin tunelul de frunze.” “Stiam eu ca trebuie sa-l acopar mai bine.” “Iarta-ma dar n-am venit sa-ti fac vreun rau. Vreau doar sa beau niste apa curata si rece.” “Poftim, este toata doar a ta.” Intre timp de pe tarm se auzea “Omule! Omule din larg!” Inotatorul miji ochii sa vada ce se intampla. Un pescar batran cu barba si palarie ii facea semne cu bratele ridicate. “Am crezut ca esti mort.” “Nu sunt unchiule, dormeam putin.” “Pai asa in apa?! Iesi la mal ca vine furtuna si valu’ mare.” “Mai stau putin ca n-am haine bre!”

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

%d bloggers like this: